Carti

Retele Calugarului Mihai de la Prilog

„Toate ierburile din lume sunt medicamente!”, a exclamat Călugărul la un moment dat, vrând să spună de fapt că dacă necuratul seamănă boala în om, Dumnezeu a trimis ierburile care să-1 vindece” „În fiecare primăvară, Unchiul Mihai spunea: ,,Acum se deschide farmacia lui Dumnezeu.”. Şi aşa era, pentru că toţi cei care l-au vizitat şi au crezut în cuvintele lui, aveau acasă o adevărată farmacie PLAFAR. Pe lângă faptul că dicta anumite liste cu plante medicinale, cunoştea locul exact unde se găseşte fiecare plantă în parte şi indica celui care avea nevoie de ea acel loc. Aşa s-a întâmplat când pentru copii noştri aveam nevoie de osul iepurelui, iar când soţia a întrebat unde putem găsi această plantă ne-a spus locul exact, aşa încât am găsit-o foarte uşor. Pot spune că avem cinci copii şi toţi au crescut mari fără ca noi să avem nici un medicament de rezervă în casă, toate tratamentele necesare pentru copiii noştri şi pentru noi au fost de la Unchiul Mihai şi toate cu rezultat foarte bun; şi nu aş vrea să se înţeleagă prin aceasta faptul că nu aveam încredere în medici sau în tratamentele prescrise de medici”.                                                                              Ieromonahul OSBM Leon Doroş, care a trăit alături de călugărul Mihai în ultimii lui ani de viaţă, a readus la lumină unele dintre învăţăturile acestui ctitor al mănăstirii din Prilog, învăţături cuprinzând rugăciuni şi sfaturi spirituale, dar şi listele de ceaiuri ale fratelui Mihai, pentru prima oară publicate în întregime de OSBM, în cartea „Învăţăturile Fratelui Mihai din Prilog”, ediţia a II-a, 2010, de unde le-am preluat.  Indicaţii de utilizare a tratamentului:  – Tratamentul cu ceaiuri trebuie să fie însoţit zilnic de 40 minute de rugăciune.  – Ceaiurile se pot folosi din momentul în care avem cel puţin 70% din plantele cuprinse în lista respectivă.  – Nici un ceai nu se fierbe mai mult de două minute.  – Se pot folosi şi plante în stare proaspătă, verzi (în această stare ele au un efect mai puternic). – Este preferabil să se folosească listele complete, deoarece efectul este maxim.  – Se pot folosi plantele de la Plafar sau instituţii autorizate în recoltarea, uscarea şi vânzarea plantelor. Nu este indicat a se folosi plante de la culegători neautorizaţi sau neavizaţi. Este preferabil a nu se folosi o plantă, decât a folosi una necunoscută.  – Plantele se culeg de pe câmp numai între orele 10 şi 16. Nu se culeg plantele pe rouă dimineaţa, ci după ora 10, nici după ora 16 pentru că se depun tot felul de gâze (unele flori se închid).  – În cazul pomilor şi arbuştilor, în loc de frunze, fructe sau flori, pe timp de iarnă se pot folosi crenguţe sau coaja mărunţită. – În general, dacă după 20 sau 40 de zile de tratament nu se observă modificări considerabile în simptomatologie sau starea generală, pacientul trebuie să vină la control. – Ceaiul se bea călduţ sau la temperatura camerei (nu se ţine la frigider), în decurs de 24 de ore, în loc de apă sau alte băuturi (bere, sucuri, vin, etc.) – Modificarea dozelor de medicamente sau întreruperea administrării medicaţiei se face de către medicul curant sau/şi la recomandarea celui care a indicat ceaiurile. Specificăm că listele de bază rămân cele de la 1 până la 19. Celelalte liste speciale se dau numai în anumite cazuri. Perioada tratamentului:  Femeile, în general fac tratament de 20 de zile pe lună, începând cu ziua a zecea a ciclului menstrual. Din prima zi a menstruaţiei până în ziua a zecea se fac 10 zile pauză. În cele 200 de zile se fac toate procedurile indicate. (I Menstruaţie) * 1 zi *2zi *3zi * – pauză – *10 zi – 20 zile ceai – (II Menstruaţie) * 1 zi *2zi *3zi* – pauză etc. Bărbaţii fac tratamentul de 40 de zile, pe anotimpuri: primăvara 1 martie – 10 aprilie; vara 1 iunie – 10 iulie; toamna 1 septembrie – 10 octombrie; iarna 1 decembrie – 10 ianuarie. Mod de preparare a ceaiurilor de băut                                – Se ia câte o lingură din fiecare fel de plantă şi se face un amestec ce se pune în 2 litri de apă clocotită şi se fierbe 2 minute. Varianta I, – se bea în fiecare oră de la 3 la 7 linguri timp de 16-18 ore după care urmează o pauză de 6-8 ore. Varianta II,- se bea de 3 ori pe zi la mesele principale (înainte şi după fiecare masă) între 100-300 ml. Ceaiul se prepară zilnic câte 2 litri şi se consumă tot. Nu se lasă de pe o zi pe alta.  O lingură de plantă uscată şi măcinată de la Plafar echivalează cu cantitatea de plantă crudă măcinată, care încape în mână închizând palma. Îndulcirea ceaiurilor: Se poate face cu siropuri din următoarele fructe: Zmeură,Mure,Vişine,Afine,Lămâie, sau Brad. Se cumpără sau se prepară din fiecare câte un litru şi se amestecă toate împreună şi se îndulceşte după gust ceaiul. Se poate şi cu apă minerală. Aceste siropuri înmulţesc sângele şi îl întăresc. Ceaiul se poate îndulci şi cu miere de albină polifloră sau de salcâm, dar numai în cazuri speciale. Îl poate folosi oricine, dar mai mult cei anemici cu sânge slab şi puţin.

Retele Calugarului Mihai de la Prilog Read More »

Recomandări pentru grădina familiei – Unchiul Mihai, Călugărul de la Prilog

5. Recomandări pentru grădina familiei Fratele Mihai Neamţu a spus că ar fi bine ca fiecare familie de la sate, comune sau oricine care posedă mai mult teren, să aibă o livadă de pomi fructiferi, câţiva pomi ne fructiferi şi o grădiniţă cu plante: Pomii fructiferi:  Viţă de vie, Prun, Măr, Păr (mai multe soiuri), Cireş, Vişin, Piersic, Cais, Nuc, Alun, Măr pădureţ, Păr pădureţ, Dud alb, Dud roşu, Călin, Zmeură, Căpşuni, Rug de mure, Agrişe, Coacăz negru, Coacăz roşu, Măceşe, Castan comestibil, Păducel. Pomii ne fructiferi:  Salcâm, Paltin, Carpen, Mesteacăn, Răchită roşie, Răchită galbenă, Răchită plângătoare, Tei cu frunză mare, Tei argintiu, Tei cu frunză mică, Brad, Tuia. Plante pentru grădiniţă:  Mentă creaţă, Mentă camfor, Mentă piperată, Levănţică, Trandafir roşu, Trandafir alb – mărunt şi mare (cel mărunt este mai bun pentru tratament!!), Soc, Viorele, Narcise, Liliac alb şi roşu, Cimbru, Lăcrimioare, Iasomie.

Recomandări pentru grădina familiei – Unchiul Mihai, Călugărul de la Prilog Read More »

Liste speciale cu ceaiuri de băut – Călugărul Mihai de la Prilog

(Aceste liste speciale se dau numai în anumite afecţiuni) 1.Contra reumatismului: Gălbenele, Mesteacăn,  Carpen, Cimbrişor, Coada şoricelului, Coada calului,  Cireş,  Dud,  Măr pădureţ , Mur,  Mentă. Modul de preparare şi folosire: – se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două ore la fiert, după care se stinge focul. După ce se răceşte, se strecoară şi se poate bea. Ceaiul nu se bea peste noapte. În timpul tratamentului nu se bea apă. Numărul speciilor de plante folosite trebuie să fie în proporţie de peste 50% din lista de ceai. 2.Pentru lipsă de calciu.  Se ia coaja de ou. Se rade pe ea coajă de lămâie: se stoarce şi lămâie până ce dizolvă tot calciul din coaja de ou. Apoi se ia o lingură cu miere pe zi. 3.În caz de puroi cu febră. Se face ceaiul 3 şi compresa 10 pusă cu mult mai jos faţă de locul cu puroi (gât, brâu). 4. Contra temperaturii şi a răcelii. Se face lista 12 (pentru temperatură; compresa cu ţuică pe frunte şi în jurul gâtului – scade repede temperatura). În caz că nu scade temperatura, se va pune compresa 10 în jurul capului. 5. Contra puroiului la dinţi. Se face lista nr. 6 ( gargară) 6 . În boli de inimă şi paralizii. În caz de constipaţie se ia ceaiul 3 până când scaunul devine mai moale, după care se continuă cu lista 12. La scaun normal şi moale, lista 12. (Această listă este valabilă ca o listă de subzistenţă şi pentru persoanele afectate de alte boli organice.) 7. Pentru căile respiratorii. Se fac inhalaţii cu ceaiul 6, iar ceaiul 12 se bea. 8. În boli de piele. Se bea ceaiul 12, iar ceaiul 6 se tamponează de 15-16 ori pe locul bolnav, de 2-3 ori pe zi. 9. La tensiune mare. Se iau 6 boabe de fasole, se macină şi se amestecă cu apă. Se formează un fel de pastă. Se bea o linguriţă la fiecare 4 ore. Reglează tensiunea mare. 10. Contra durerilor ascuţite. Se bea ceaiul 12 şi se pune compresa 10 pe locurile dureroase. Se adaugă, eventual, un magnet peste compresă la locul dureros. 11. În deficienţe de vedere. În caz de durere, compresa 10. Se bea ceaiul 12. Să se privească în apă curgătoare la răsărit şi la asfinţit lumina soarelui. Când nu există apă curgătoare se poate privi şi într-un lac sau într-un lighean. Razele soarelui cad în apă şi din apă se reflectă în ochi. Se face şi dacă sunt nori. 12. În diaree. Se bea ceaiul 4. 13. În constipaţie: Se bea ceaiul 3 14. Pentru inhibaţi  (temători, pentru cei care n-au încredere, n-au curaj, sunt neliniştiţi): Trifoi roş,  Ştir de apă, Osul iepurelui. Se pun la fiert 400-500 ml de apă. Se ia din fiecare plantă câte o jumătate de lingură şi se pune în apa care fierbe. Se fierb două minute. Se masează, de la umăr, prin spatele urechii, pe deasupra urechii, pe frunte şi pe deasupra ochilor. Se începe o dată din stânga şi apoi din dreapta. 15. Pentru memorie : Soc, Muşeţel, Pătrunjel, Cimbrişor, Albăstrele, Narcise-flori Se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert, după care se stinge focul. Ceaiul se amestecă în spirt sanitar şi se face frecţie. Cantitatea de ceai este de 700 ml, şi cea de spirt sanitar tot de 700 ml. Nu se bea. Frecţia se face circular în partea de jos, sub buric, şi la organele sexuale. 16. Pentru concentrare (bucurie):  Mesteacăn, Stejar, Dud, Cimbrişor, Alun, Măr pădureţ, Corn, Gutui, Măceş. Se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert, după care se stinge focul. Se beau 700-1000 ml şi se poate face baie la picioare cu ceai cald din aceleaşi plante. 17.Pentru inhibaţi: Ceaiul 12 ( poate fi îndulcit cu sirop natural de lămâie sau turiţă mare). Se beau, pe stomacul gol, 700-100ml pe zi. 18. În dureri de dinţi şi gingii: Ceaiul 6 – gargară după fiecare masă. 19. Pentru stăpânire de sine (pentru oameni slabi şi fără putere, lipsiţi de iniţiativă):  Păducel,  Măceş, Chimion, Trifoi roşu, Gutui, Alun, Corn, Stejar,  Paltin,  Urzică vie, Urzică moartă,  Talpa gâştei, Sunătoare, Scai vânăt. Se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert, după care se stinge focul. Se beau 700-1000 ml pe zi. 20. Contra cancerului     Vezi Lista 15. 21. Pentru cicatrizarea rănilor   Vezi Lista 16. 22. În anemie Vezi Lista 17. Cei cu anemie să bea seara un pahar de vin roşu. 23. În boli de prostată  Vezi Lista 18. 24. În blocaj urinar  Ceai cu carpen, mesteacăn, vâsc şi scai vânăt, în cantitate foarte mare, deci concentrat. Ceaiul va fi îndulcit cu sirop dulce natural sau cu miere de albine. 25. Pentru ameliorarea oaselor coloanei vertebrale: Spumă de lapte fiert cu coada şoricelului, muşeţel şi pătrunjel. Se poate pune compresa 10 pe locurile dureroase. Se fierbe spuma împreună cu plantele, în apă. 26. În insomnie : Ceai gastric şi ceai laxativ. Se beau două ceşti la masa de seară. 27. Pentru cei cu nervii slăbiţi (nervoşi) şi slabi în greutate: Ceai aromat, Cimbrişor, Busuioc, Mentă,  Mesteacăn, Măceş. Se pune la fiert un litru de apă. Se ia o lingură rasă din fiecare plantă şi se pun toate deodată în apa care fierbe. Se lasă aproximativ două minute la fiert, după care se stinge focul. Se beau 700-1000 ml pe zi. 28. Pentru îngrăşare:  Ceai aromat,  Cimbrişor,  Busuioc, Mentă,  Mesteacăn, Măcieş. Se pune la fiert un litru de apă. Se ia

Liste speciale cu ceaiuri de băut – Călugărul Mihai de la Prilog Read More »

3. Lista generală-cu toate plantele- 

1. Afin/frunze, frunze, crenguţe/ 2. Albăstrele – flori 3. Alun – frunze, crenguţe 4. Anghinare 5. Arnică 6. Brusture – frunze, rădăcini 7. Busuioc 8. Chimen – seminţe                  9. Cicoare 10. Cimbrişor de câmp 11. Cireş – frunze, codiţe, coji 12. Coada calului 13. Coada şoricelului 14. Corn – frunze, fructe, crenguţe 15. Cruşin – coajă 16. Dud – frunze, crenguţe 17. Fasole – teci 18 Gălbenele 19. Ghinţură         20. Grâu boabe 21. Gutui – frunze, coajă 22. Iarbă mare 23.Luminărică 24. Măcieş – frunze, fructe, crenguţe 25. Măr pădureţ – frunze, fructe, crenguţe 26. Mentă 27. Mesteacăn – frunze, crenguţe 28. Rug de mure – frunze 29. Muşeţel – flori 30. Nalbă 31. Nuc – frunze, crenguţe 32. Orzul iepurelui 33. Ovăz – boabe 34. Păducel – frunze, fructe, crenguţe 35. Păpădie 36. Păr – fructe, crenguţe 37. Pătlagină – frunze 38. Pătrunjel – frunze 39. Pir – rădăcină 40. Mătase de porumb 41. Porumbar-frunze, fruct, crenguţe                  42. Răchitan 43. Salcie – frunze, crenguţe 44. Sunătoare       45. Talpa gâştei 46. Tătăneasă – frunze, rădăcină 47. Tei – flori 51. Traista ciobanului 49. Trandafir – petale 50. Trifoi – flori54. Troscoţel 52. Turiţă mare 53. Ţintaură 54. Urzică. 55. Urzică moartă – petale 56. Vişin – frunze, fructe, codiţe 57. Vâsc61. Volbură 58. Zmeură – frunze, tulpină. Precum şi ceaiurile folosibile: – antiasmatic, anti bronşitic, antihemoroidal, antidiareic, aromat,  diuretic, gastric, hepatic, laxativ şi Ceai pectoral.

3. Lista generală-cu toate plantele-  Read More »

Lista 19 

– pentru regenerarea celulelor moarte – Compoziţie:1. Anason 2. Busuioc 3. Chimion 4. Cimbrişor de câmp 5. Cimbrişor de grădină 6. Coada şoricelului         7. Coriandru  8. Fenicul 9. Iasomie – flori                          10. Lăcrămioare 11. Levănţică 12. Mentă 13. Muguri de brad 14. Muşeţel 15. Narcise 16. Păducel – flori 17. Salcâm – flori 18. Scorţişoară  19. Soc 20. Tei-flori 21. Trandafir (alb+roşu, mărunt, mare) 22. Trei fraţi pătaţi 23. Trifoi – flori (roşu, alb; cel alb cules din locuri sălbatice, neplantat de om) 24. Turiţă mare 25. Viorele. Acest ceai de flori aromate (petale şi pistil – 1,5 litri pe zi, timp de 20 de zile pe lună) are efect puternic de regenerare a întregului organism (a celulelor moarte). Se recomandă celor care sunt sănătoşi sau aproape sănătoşi. Listele 12 şi 19 au efecte care pot fi observate în decurs de 2-4 luni de către orice persoană din anturaj.

Lista 19  Read More »

Lista 18

Compoziţie:  ceaiul lista 12 Procedura: – se bea 20 zile ceaiul listei nr. 12 în loc de apă. În fiecare noapte se pune pe vezica un magnet încălzit învelit într-o compresă cu vin. Se schimbă de 2-3 ori pe noapte magnetul cu altul cald, apoi se doarme în altă poziţie (pe spate, pe burtă, pe stânga, pe dreapta) pe fiecare parte a corpului. Indicaţii: – enurezis, cistită.

Lista 18 Read More »

Lista 17

Compoziţie:  ouă de găină de la sat cu coaja cât mai roşie , salam de Sibiu sau carne de vânat sau iepure de casă,   vin de butuc din dealurile de miazăzi din soiurile Nova şi Izabela. Indicaţii: – la persoane slăbite, anemice, care nu pot face copii: se mănâncă 3 mese pe zi şi la fiecare masă se mănâncă un ou cu coaja roşcată, o bucată de salam Sibiu de mărimea oului (sau carne de vânat sau iepure) şi se bea 100 gr. de vin. Dacă nu se bea vin dimineaţa (la şoferi) atunci măcar de 2 ori/zi.  Tratamentul durează 100 de zile.

Lista 17 Read More »

Lista 16

Compoziţie: 1 litru lapte vacă (de la ţară),  1 cartof roşu cu coaja crăpată (aspect de solzi). Preparare: – se utilizează două vase emailate curate şi neciobite. Se fierbe 1 l de lapte într-unul din vase până când spuma se ridică până la înălţimea de un deget, fără să se crape pojghiţa. Se lasă să se răcească. Fierbeţi laptele în aceleaşi condiţii în celălalt vas emailat. Lăsaţi-l din nou să se răcească. Fierbeţi laptele din nou în primul vas la fel, care între timp a fost curăţat, (spălat şi sters). De fiecare dată se pune toată spuma. Procedaţi la fel până când laptele fierbe de 5 ori o dată într-un vas o dată în celălalt, respectând condiţiile de fierbere amintite la început. Curăţaţi cu un cuţit de lemn de stejar un cartof roşu cu coaja crăpată (cât un ou de găină) având aspectul unor solzi şi tăiaţi cât se poate de mărunt folosind un cuţit de crom sau lemn de stejar uscat. Puneţi cartoful bine mărunţit în lapte atunci când acesta fierbe a 5-a oară şi amestecând cu o lopăţică din lemn de stejar uscat, lăsaţi-l să fiarbă până se îngroaşă formând o pastă. Administrare – extern – Se pune această pastă pe rană (ulcer varicos) se leagă deasupra cu o compresă sterilă şi se bandajează ţinându-se aşa 48 ore, după care se spală locul cu apă oxigenată. Tratamentul durează până la vindecarea rănii. Indicaţii: – ulcer trofic de gambă Observaţii: – este important să se respecte întocmai procedeul de preparare.

Lista 16 Read More »

Lista 15

Compoziţie:  Coajă de mesteacăn, Coajă de salcie roşie (răchită roşie).  Coajă de salcie galbenă (răchită galbenă) Lista de ceaiuri 3, 4, 12. Procedură:  Se alege din pădure un trunchi de mesteacăn frumos, neted, fără crăpături ale cojii de grosime cât circumferinţa capului bolnavului când stă în picioare lângă el la înălţimea omului. Se poate lua şi un trunchi mai subţire, important este să fie coaja perfect sănătoasă, ne crăpată. Se taie o bucată de 2 m de la sol sau de deasupra crăpăturilor la 0.5 m de sol. Se înseamnă partea de sus şi de jos şi se transportă acasă. Dacă nu se poate transporta bucata de 2 m se va tăia în două, dar se ţine cont care este bucata de sus şi care este cea de jos; la fel se înseamnă care este partea de sus a fiecărei bucăţi, deoarece decojirea se face obligatoriu de sus în jos. O dată ajuns acasă trunchiul se pune cu baza în apă (2-3 degete) la loc ferit de îngheţ, mucegai sau uscăciune. Apa se schimbă când se tulbură. Copacul trebuie să fie viu să nu se usuce sau să se altereze. Se alege la fel un trunchi de răchită (salcie) roşie şi galbenă de aproximativ 1 m şi de grosime “mai gros decât genunchiul şi mai subţire decât mijlocul pacientului”. Răchita (salcia) galbenă şi roşie se cunoaşte după mlădiţele tinere de 1-2 ani care au culoarea roşie sau galbenă. Trunchiurile se pot pune la fel cu baza în puţină apă sau se pot folosi şi uscate. Preparare: – se pune la fiert 3 litri apă, apă de izvor sau fântână arteziană (naturală) cu 300 g (7 linguri) de grâu ales şi se fierbe încet până ce grâul devine comestibil (se sparge şi plesneşte). În acest moment se adaugă coaja de mesteacăn bine mărunţită partea albă externă şi partea prin care circulă seva groasă de 3-5 mm. Mesteacănul se decojeşte de sus în jos de lăţimea palmei pacientului cu degetele lipite puse orizontal în fiecare zi, roată, roată. Când se termină o tură (de 3 ori aproximativ) se continuă în jos până la terminarea celor 2 m de trunchi. Decojirea se face cu un cuţit cu lama tare până la lemn şi cu un fierăstrău de mână. Coaja trebuie să fie proaspăt tăiată înainte de a o pune în ceai. Împreună cu coaja de mesteacăn se pune şi coaja de răchită galbenă şi roşie de suprafaţa (7-10) cm pătraţi în grosime de la 1-3 mm, partea prin care circulă seva dintre lemn şi coaja externă (care se aruncă). Se mărunţeşte fin. Decojirea la sălcii se face de jos în sus tot aşa circular. Toate cele 3 coji mărunţite se pun în ceaiul clocotit şi se fierb 1-2 minute. Se acoperă pentru infuzie şi se strecoară după 30 minute. Cantitatea respectivă (aproximativ 2 litri) se bea în 24 ore. Aşa se face zilnic (cât mai de dimineaţă) până se va termina coaja de pe trunchiul de 2 m de sus în jos, roată de la capăt la capăt. Administrare:  – orală – cantitatea de ceai de 2 litri se bea în 24 ore în loc de apă. Se poate îndulci cu zaharină, sau siropuri naturale din zmeură, vişine, mure, lămâie, brad, afine, în amestec, după gust, (de la Lista 12). – externă – cu ceaiul se poate tampona partea bolnavă în caz de operaţie sau rană. În ceai se înmoaie prima făşie a compresei de la Lista 10. Lista 15-2 Acţiune: – antiinflamatoare, regenerativă, citostatică. Indicaţii: – în afecţiuni multiple la recomandarea medicului. Observaţii  – ceaiul de bază se prepară ca mai sus din coaja de mesteacăn şi răchită roşie şi galbenă (Lista 15). 1. În caz de constipaţie la ceaiul Listei 15 se adaugă şi plantele Listei 3 zilnic până când scaunul devine normal (zilnic) sau la diaree. 2. În caz de diaree se adaugă la Lista 15 plantele Listei nr. 4 până când scaunul se normalizează (1 scaun pe zi). 3. În caz de urină colorată sau tulbure se adaugă plantele Listei 12 zilnic până la normalizarea urinei. Când scaunul e normal (1 scaun/zi) şi urina curată, limpede, se bea doar ceaiul de bază (Lista 15) fără listele 3, 4, 12. Este posibil uneori să existe şi constipaţie şi urina colorată. În aceste zile se adaugă de exemplu şi plantele Listei 3 şi Listei 12 la ceaiul de bază (Lista 15). În cazul adăugării de plante se creşte cantitatea de apă din ceai aşa încât să rămână după strecurare 2 litri. Tratamentul durează până se bea ceai din coaja de pe trei trunchiuri de mesteacăn de 2 m – de la cap la coadă. Scoarţa se ia jos de pe trunchi numai când se pune la fiert. Este interzis a se bea apă, suc, alcool în timpul tratamentului.

Lista 15 Read More »

Lista 14-RUGĂCIUNI

A – 3 liturghii la 3 preoţi (novenă de liturghii). Fiecare liturghie se face cu dezlegare de afurisenie, blesteme şi farmece, precum şi rugăciuni de alungare a duhurilor necurate şi a relelor de la trup, suflet şi toate împrejurările. B – o zi de ajun pe săptămână (timp de ajun – 14 ore). C – 40 de minute de rugăciune pe zi între orele 23 şi 3 noaptea, între 4 lumânări aprinse. D – să fie pomenită persoana în cauză în Biserică timp de un an (nu liturghie). Această listă Fratele Mihai o dădea după caz, dacă era nevoie. Întrucât el vedea, prin darul care i s-a dat de la Dumnezeu, starea atât a trupului cât şi a sufletului (pentru trup dădea ceaiuri, pentru suflet rugăciune).

Lista 14-RUGĂCIUNI Read More »