În toamna următoare am rămas aproape două
săptămâni în grija bunicului, împreună cu frăţiorul Nelu,
care avea doar patru ani. Tata, întors de pe front, pe jos
din Munţii Tatra până acasă, acum le-a însoţit pe
bunica şi pe măicuţa mea, lipindu-se de alţi câţiva pelerini
sălăjeni, până departe în Ţara Oaşului la sfânta
Mănăstire greco-catolică din Bixad. Când s-au reîntors,
tata purta în braţe icoana din fotografia alăturată (care se
păstrează în casa surorii mele, Doina Lucreţia Baciu,
din comuna Bobota nr.78). Şi, începând din ziua aceea,
alte trei săptămâni, icoana era luată din cui, în fiecare seară, după cină, pusă pe masă între două buchete de busuioc, sub lampa cu petrol atârnată-n meştergrindă, şi toţi cei şase membri ai familiei (bunicii, părinţii, eu şi primul frăţior), toți îngenuncheam împrejurul mesei, iar tata cu glasul său de cantor citea întreg Paraclisul Maicii Domnului, din cărticica adusă de la Bixad odată cu icoana.
Nelu adormea în braţele măicuţii, bunica plângea întruna, bunicul repeta în şoaptă cuvintele citite de tata şi mă strângea mereu de-o mână să mă ţină treaz.
După ce cântam toţi Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, pe cea pururi fericită şi prea nevinovată, şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai onorată decât Heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim, ne culcam.
În afară de tata, care mai rămânea în genunchi rugându-se.
Şi după vreo trei săptămâni cel venit într-o stare jalnică de pe front s-a făcut deplin sănătos. Avea 34 de ani. Și în familia noastră s-a născut încă un băiat – Emil Aurel și apoi o fetiță – Doina Lucreția. Astfel am ajuns o familie binecuvântată: patru frați, părinții și bunicii dinspre mamă. Cu timpul, ne-am urmat fiecare calea destinului, la școli și la muncă, risipindu-ne prin țară. Doar din când în când dorul de vatra în care ne-am născut ne chema la „icoana casei”.
Într-o zi de vară l-am aniversat pe fratele Emil-Aurel, care a chemat un fotograf, să ne rămână o amintire, cu: tata Vasile, fratele Ioan, soția lui –
Viorica, Emil, soția mea Florica, eu, măicuța Lucreția, bunicul Ștefan, surioara Doinița și bunica Maria.
