Lista 1
Compoziţie:1.Coada şoricelului – flori, plantă 2.Măr pădureţ – frunze, fructe 3.Muşeţel – flori 4.Nuc – frunze 5. Păducel – frunze, fructe 6.Pătrunjel – frunze 7.Stejar – frunze 8. Trifoi – flori
Preparare: Se pun din fiecare plantă câte 3 linguri (o mână) în pungi de hârtie (nu din nylon) până se epuizează toate plantele din compoziţie. Lista poate avea efect dacă există cel puţin 70% din plante, dar este de dorit să fie lista completă. Conţinutul câte unei pungi se pune într-un săculeţ din pânză albă, subţire şi deasă şi se fierbe 1-2 minute în 2,5 l apă clocotită. După 30 min. de infuzie se pot face procedurile. Aceleaşi plante din săculeţ se pot refolosi vara 2-3 zile la rând, iar iarna până la 5-6 zile la rând, dar în fiecare zi se completează ceaiul cu apa, până la semn şi se dă un clocot. Practic, plantele se schimbă când ceaiul se alterează.
Administrare: Irigaţii vaginale cu irigatorul sau cu pompă specială pentru femei, o dată sau de două ori pe zi cu câte 1,5 l ceai călduţ, după indicaţii.
Acţiune: Trofică, antiseptică, antifungică locală, favorizând circulaţia sangvină la nivelul mucoasei, reducerea edemului, pruritului local, durerii şi a disconfortului dat de afecţiuni vaginale multiple. Efect cicatrizant al leziunilor colului uterin şi ale mucoaselor vaginale.
Indicaţii: Vaginism, vaginite, candidoze vaginale, infecţii parazitare, virale, microbiene, răni ale colului uterin şi vaginului.
Observaţii: Irigaţiile se fac zilnic, timp de 20 de zile, începând din ziua a zecea a ciclului menstrual. Dacă apar dureri se scoate nucul şi stejarul.